Pagini

Mă îndoiesc, deci gândesc. Gândesc, deci exist.

Saturday, November 24, 2012

Shaworma cu de toate

Propun ca noul slogan al romanilor sa fie "shaworma cu de toate". Ce unire, ce patriotism, ce land of choice, ce carpathian garden. Shaworma cu de toate, frate. Asta e principiul dupa care se ghideaza romanii.
Azi a fost "Black Friday". Cu alte cuvinte, o mare tzeapa pentru a-i prostii pe prosti. Am prieteni care au urmarit anumite produse de cateva luni, iar in ultima saptamana pretul a crescut, tocmai pentru a avea de unde sa fie redus.
Cu toate lucrurile astea evidente demne de tara in care traim, azi la 2-3 ore dupa deschiderea anuntata cu surle si trambitze pe toate site-urile sau retelele de socializare nu mai era nimic. Ba!!! NIMIC! Cred ca si nasturi daca vindeau ramaneau fara. Ce sa mai zic de tigai...
Ai / n-ai nevoie, cumperi! Ca e redus. Vezi tu dup-aia ce faci. Nici nu stii ce e si la ce foloseste, dar te calci in picioare, sau ma rog, te bati in conexiune si rapiditate in tehnoredactare pentru a-ti insusi acel ceva care nici macar nu-ti trebuie. Se pune prafu pe ele, dar tu le-ai luat la Black Friday. Ce rahat de mentalitate.
De o luna lucrez. De multe ori mi se da replica: dar de ce sa-mi fac abonament cu cateva sute de minute, cand eu pe cartela la aceiasi bani am cateva mii. Apoi il intreb cat vorbeste din miile alea si-mi zice ca nici 300. Dar el vrea sa le aiba acolo. "Sa fie!"

Shaworma cu de toate. Nu avem nevoie, dar vrem! Nu folosim, dar vrem sa avem! Oare cand vom scapa de mantalitatea asta?
Si eu mananc shaworma din cand in cand, dar fara varza!

Schimband subiectul, dar ramanand tot in aria shawormei cu de toate, pazea ca vine 1 Decembrie. Sa va tineti la mandrie si povesti lacrimogene si la tricolor... tricolor peste tot!
Abia astept sa citesc iar ce eroi avem, ba chiar sa ne-ntoarcem in vremea lui Cuza, cum imi spunea cineva anul trecut la postarea "De ce iubesc Romania", deranjat fiind de cuvintele mele nerusinate. Sa vedeti numa' ce-o sa dea mandria si dorul de casa in cei plecati pe dincolo. Iar au uitat de unde au plecat.
E frumos in Romania, asa-i? Superb de-a dreptul... Bine ca avem shaworma.

Thursday, October 18, 2012

Femei = Barbaţi ?


"When men attempt bold gestures, generally it's considered romantic. When women do it, it's often considered desperate or psychotic."

Total de acord.
Nu există egalitate între sexe. Nici în cazul de faţă, nici în multe altele. Nu vreau să fiu o luptătoare pentru această egalitate, pentru simplul fapt că... nu cred în ea.
Poate ar fi normal să iau partea femeilor, dar în discuţia asta nu pot şi nici nu mi se pare logic să o fac. Şi asta pentru că, femeile nu cred cu adevărat în această egalitate.
Desigur, dacă trăim într-o ţară cât de cât cizilizată, avem drepturi egale. Dreptul la viaţă, dreptul la vot, dreptul la o carieră, dreptul la o opinie. Iar acest blog este opinia MEA.
Însă, după părerea MEA, egalitatea între sexe, nu există! Femeile care cer o astfel de egalitate sunt şi cele mai ipocrite. Femeile promovează egalitatea între sexe, dar, tot femeilor, li se pare normal ca, de exemplu, bărbatul să fie cel care plăteşte o notă de plată la restaurant, bărbatul să care plasele cu cumpărături, bărbatul să schimbe becul, bărbatul să ducă gunoiul etc etc! Nu înţelegeţi greşit, nu mă refer doar la faptul că femeile nu sunt şi nici nu vor fi egale din punct de vedere fizic cu bărbaţii. Ci şi în multe, multe, multe alte cazuri.
Femeile, prin natura lor, vor posta întotdeauna în fiinţa sensibilă, neajutorată, delicată, naivă, în care să nu dai nici măcar cu o floare. Nu spun, Doamne Fereşte, că trebuie lovită, spun doar că femeia îşi intra foarte uşor în rolul de victimă. Ca bărbat, nu o poţi jigni, nu o poţi face să sufere, nu poţi face glume proaste cu ea. Dacă o faci, eşti un porc, un nesimţit, un misogin.
Urăsc misoginii de prost gust, însă urăsc mai tare femeile ipocrite.
Încercaţi să vă închipuiţi lumea ca pe o scenă. Pe scenă, in the spotlight, e femeia. În public însă, sunt bărbaţii. Tot, TOT ce face femeia, o face pentru bărbaţi. Îşi pune o tonă de machiaj pe faţă, îşi ia tocuri de 20 cm, urmează cure de slăbire, se îmbracă mai mult sau mai puţin provocator. Pentru CE? Pentru ea? Nu. Pentru bărbaţi. Pentru a întoarce priviri pe stradă, pentru a se face remarcată, pentru a fi MAI importantă, pentru a fi în centrul atenţiei. Iar bărbaţii nu au nimic împotriva acestui lucru.
Bărbaţii nu cred că au nimic împotriva egalităţii între sexe, însă au împotriva ipocritelor de care aminteam mai sus.
Dragi femei, nu mai cereţi egalitate între sexe când e evident că nu o vreţi cu adevărat, cu tot ce implică ea.
La urma urmei, this is a man’s world, dar femeia este şi va încerca să fie mereu „in the spotlight”!


Sunday, October 14, 2012

Nu omorâţi limba română !


M-am hotărât că e vremea unei astfel de postări, sperând într-o îmbunătăţire, fie ea şi mică.
O să trec direct la subiect, încercând să fiu cât mai simplă în exprimări, nu vreau ca unii care ajung pe pagina asta din nevoie să plece mai confuzi decât au venit.
Am ales următoarele exemple, fiind foarte folosite, fiind şi foarte des folosite în mod greşit, în special pe internet. Încerc, aşadar, o uşoară lecţie educativă.

Lecţia de azi: Unde şi când punem cratimă ?

aţi – se foloseşte în cele mai multe cazuri, ajutând la formarea timpului trecut (ex: aţi dansat, aţi fost, aţi ştiut, aţi învăţat) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI
a-ţi – atunci când -ţi are funcţia de pronume şi însemnă „îţi”, cratima ţinând locul vocalei î (a-ţi aduce aminte, a-ţi face pe plac, a-ţi explica) >>> se subînţelege că este vorba de TINE
c-ai, c-am nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: că ai; că am)
caianimale ; cam – când înseamnă „destul de” , „aproximativ” (ex: stai cam departe)
ce-ţi – Nu există ceţi sau ceţ-i !!! Cratima înlocuieşte vocala „î”.
cel, cea, cei – se referă la un el/ ea/ ei şi este însoţit de un adjectiv (ex: băiatul cel mare, fata cea mare, cei tineri) Obs.: „cel” este folosit şi când arată gradul  de comparaţie al unui adverb (ex: el aleargă cel mai repede)
ce-l - cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îl” sau cu „pe care îl” (ex: pachetul ce-l ai în mână)
ce-a – formă mai scurtă de pronunţare pentru „ce a” (ex: ce-a făcut/ ce a făcut; ce-a/ ce a spus)
ce-i – cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îi/ pe care îi” (ex: ce-i zici, oamenii ce-i vezi pe stradă)
iau, iei, iau de la verbul „a lua” (ex: eu iau masa, îţi iei rochia asta, ei iau maşina)
i-au, i-am i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: i-au spus, i-am văzut)
ia-ţi – de la verbul „a lua”; -ţi are rolul pronumelui /tu/ (ex: ia-ţi /tu/ ceva frumos, ia-ţi telefonul) >>> se subînţelege că este vorba de TINE
i-aţi pronume personal + aţi (ex: i-aţi văzut la şcoală, i-aţi spus adevărul)
ia – de la verbul „a lua” (ex: el ia masa la restaurant, ea ia note mari)
i-a i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: /lui/ i-a venit taxi-ul, /ei/ i-a venit comanda)
iar – are sensul de „din nou” (ex: iar plouă, iar ai venit)
i-ar, mi-ar, v-ar, l-arpartea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (ex: /ei/ i-ar sta bine cu bluza asta, /mie/ mi-ar prinde bine o vacanţă,  /vouă/ v-ar fi plăcut spectacolul, /pe el/ l-ar prinde bine culoarea asta)
îmi – nu există î-mi sau îm-i !!!
îl – nu există î-l !!!
la – când indică direcţia (ex: m-am dus la film, la voi acasă e cald, mă rog la Dumnezeu)
l-a – l-ul are rol de pronume personal (ex: şeful l-a rugat pe colegul meu să... >>> /pe el/ l-a rugat)
lasă – nu există la-să, l-asă !!!
lăsaţi – nu există lăsa-ţi !!! (ex: lăsaţi lucrurile aşa cum le-aţi găsit, lăsaţi copilul în pace, ne lăsaţi să ne jucăm?) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI / Dumneavoastră
lasă-ţi – nu există lasăţi !!!; -ţi are rol de pronume personal (ex: /tu/ lasă-ţi telefonul acasă, lasă-ţi părul lung) >>> se subînţelege că este vorba despre TINE
mai luna mai din calendar şi pe post de adverb de întărire (ex: mai mult, mai bine, mai sus, mai tare)
m-ai, m-aţi, v-aţi, te-am partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (m-, v-, te-) iar partea de după cratimă este un verb auxiliar (ex: m-aţi surprins, te-am văzut, v-aţi întors)
mie – rol de pronume, răspunde la întrebarea „Cui?” şi este însoţit de „îmi” (ex: mie îmi place melodia asta, îmi aduce mie) sau rol de numeral (ex: am o mie de motive să...)
mi-e – când poate fi înlocuit cu „îmi este” (ex: mi-e sete, mi-e dor)
nai – instrument muzical
n-ai, n-am, n-avem – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: nu ai, nu am, nu avem)
nea  = zăpadă
ne-a, ne-amne- are rol de pronume personal; /pe noi / nouă/ noi/ (ex: ne-a minţit, ne-a spus că vine, ne-am distrat) >>> se subînţelege că este vorba de NOI
printr-o, printr-un – nu există printro sau printrun !!!
sau – când are sensul de „ori”; e vorba de o alegere (ex: mergem la film sau la restaurant, vrei vin sau bere)
s-au când în faţa poate fi completat cu „ei/ele” (ex: /ele/ s-au dus la film; /ei/ s-au distrat)
sacând arată posesia, înseamnă a lui/a ei (ex: cartea sa e pe jos, maşina sa e stricată)
s-acând în faţă poate fi completat cu „el/ea” (ex: /el/ s-a dus afară, /ea/ s-a trezit)
săiarată posesia, ai ei/ ai lui (ex: copiii săi sunt cuminţi)
să-i – cratima înlocuieşte vocala „î” , -i are rol de pronume (ex: să-i spui că... >>> să îi spui că...) Nu există s-ăi !!!
ţineţi – se referă la VOI / Dumneavoastră (ex: cu ce echipă ţineţi, ţineţi bine de volan)
ţine-ţi – -ţi are rol de pronume personal, se referă la TINE (ex: ţine-ţi lucrarea în faţă, ţine-ţi mâinile acasă)
va – pentru viitor (ex: va spune, va citi, va creşte, va fi, se va căsători)
v-a – v-ul este o formă a pronumelui „vouă” (ex: v-a adus, v-a învăţat, v-a spus >>> a spus vouă)
voi nu există v-oi, vo-i !!!

De asemenea, orice personalizare (trimitere la o persoană) pe care vreţi să o faceţi unui verb, trebuie arătată printr-o cratimă, ex: fereşte-te; calmează-l, iubeşte-o, aranjează-le, spune-mi, cântă-ne.
Chiar aşa de grea e limba română? J
Aştept şi alte ortograme în comentarii, dacă le-am uitat eu.

Monday, October 8, 2012

25


Ieri am ajuns la fascinanta vârstă de 25 de ani. Pentru unii fascinantă, pentru mine demoralizantă. „Viaţa abia acum începe” încerca lumea să mă-mbărbăteze. Nu! Viaţa a început când te-ai născut! Ai căpătat libertate oficială la 18. Iar de atunci toţi anii care trec, te îmbătrânesc.
Pentru mine 25 e demoralizant. E momentul când, la un sfert de secol, realizez că nu am realizat nimic. E momentul când nu ştiu ce voi face în continuare. E momentul când nu am nicio explicaţie logică pentru firele albe din cap. E momentul când realizez ca poate... mi-am pierdut momentul!
De când m-am născut am fost învăţată să am aşteptări înalte. Întotdeauna am crezut că „pot mai bine de atât”. Din punct de vedere profesional, dar şi din punct de vedere personal. Am trecut peste mulţi şi multe, fiind sigură că voi găsi ceva mai bun. Societatea m-a făcut să cred că dacă am o facultate terminată, lucrurile vor veni de la sine. Şi că totul va fi perfect. Dar nu este. 
Da, am fost în locuri în care doar visam că o să ajung. În locuri în care mulţi încă visează că pot ajunge. Am cunoscut oameni care mi-au schimbat modul de gândire, care mi-au schimbat personalitatea, am văzut locuri şi oameni care m-au influenţat şi mi-au schimbat principiile de viaţă. Însă acum, toate aceste locuri şi toţi aceşti oameni sunt doar amintiri şi poveşti care încep cu „Când am fost eu în....”
Oarecum ciudat, având în vedere unde am ajuns acum, însă nu regret nimic din ce am făcut. Nu regret nicio decizie luată. Cred totuşi că am trecut prea uşor peste momente care, poate dacă le-aş fi dat mai multă atenţie, m-ar fi dus într-un loc mai bun. Dar am fost orbită de euforia vieţii independente, de libertatea pe care mi-am dorit-o şi pe care am şi primit-o, am fost orbită de oameni şi lucruri. Am făcut greşeli, dar mi-am spus întotdeauna că viaţa merge înainte. De aceea mi-am dorit să fac şi alte greşeli. Pentru că am putut! Am fost tot timpul sigură că atunci când va fi MOMENTUL, voi ştii, şi mă voi liniştii. Fie nu a apărut, fie nu l-am văzut eu şi l-am lăsat să treacă. Nu ştiu. Tot ce ştiu e că nu sunt acolo unde ma gândeam acum 10 ani că o să fiu. Şi sunt atât de departe, pentru că nici nu ştiu exact unde vroiam să fiu.
Nu regret deciziile luate, nu regret greşelile făcute şi probabil, dacă ar fi să-mi trăiesc viaţa încă odată, din păcate cred că aş trăi-o exact la fel. Şi nu pentru că nu am învăţat din greşeli, ci pentru că acestea m-au definit.
25 nu e numai vârsta la care realizez că nu ştiu ce-am făcut cu viaţa mea şi încotro să o apuc, ci e şi vârsta la care realizez că dacă aş primi o nouă şansă, aş face exact aceleaşi greşeli şi că aş avea aceleaşi aşteptări înalte pe care încă le am şi acum.

Thursday, September 13, 2012

Sunt iubibila!

Am depasit 100 000 pageviews --------------------------->>>>>>>>>>>>>
Poate pentru unii nu e mult, dar pentru mine e enorm :).

Thank you!

Wednesday, September 5, 2012

Schimbari

Intrebare simpla. Oamenii se pot schimba ?
DA!  Dar numai la... "suprafata".
Nu cred ca omul isi poate schimba trasaturile, principiile si obiceiurile pe care le are in mod... inconstient. De exemplu: gelozia. Nu cred ca un om gelos se poate schimba. Pentru ca ii sta in natura sa fie asa, pentru ca nu stie si pentru ca NU POATE fi altcumva. Iar acest lucru nu cred ca poate fi controlat, deci, nici schimbat.
In schimb, multe altele pot fi controlate si pot duce la o schimbare, sa zicem majora, a unei persoane.
O persoana naiva poate deveni tupeista, o persoana care punea pret pe incredere si daruire totala poate ajunge sa insele, o persoana "cuminte" care prefera sa stea in casa sa citeasca o carte poate deveni un "party animal", un fumator inrait se poate lasa de fumat (si invers), o persoana "la locul ei" poate ajunge sa calce in picioare, o persoana careia ii pasa, poate ajunge pur si simplu sa... nu-i pese. Si exemplele pot continua.
Acestea le consider de "suprafata". Sunt schimbari pe care le facem pentru a ne adapta la lumea in care traim (destul de agitata, daca e sa ma intrebati), pentru a evolua, pentru a descoperi cine suntem cu adevarat si mai ales, le facem pentru ca VREM si ca PUTEM. Iar oricine le face pentru ca i-a cerut prietena/prietenul e un mare idiot. Daca te schimbi, te schimbi pentru tine si pentru nimeni altcineva! Nu ar trebui sa faci asta pentru a-i dovedi cuiva, oricui, ca poti. Chiar daca exista sau nu momente de regret, chiar daca exista sau nu momente de "ce dracu' a fost in capu' meu?!", timpul nu poate fi dat inapoi. Niciodata nu vom mai putea fi cine am fost. Schimbarile, fie ele si greseli, ne construiesc personalitatea, ne ajuta sa fim cine trebuie sa fim.
Insa... ne oprim vreodata? Ajungem vreodata in locul si momentul potrivit in care sa spunem : asta e viata pe care vreau sa o traiesc in continuare! Am putea fi vreodata siguri de acest lucru? Sigur nu ne-am pune niciodata intrebarea "Ce-ar fi fost daca...?" ?
Nu stiu daca exista acest moment, eu una nu l-am descoperit inca.

Fiecare zi ne aduce in fata o decizie, iar fiecare decizie ne aduce in fata o schimbare. Pe care o acceptam, o adoptam, o dezvoltam si... ne schimbam!


Monday, April 23, 2012

The Human Race

Ever wondered why they call it "the human race" ?
What are we racing for, why are we racing for, who are we racing with and more importantly, when do we stop racing?
Incepem aceasta "cursa" a vietii din prima secunda de viata, chiar si embrionul este urmarea unei curse. Pornim asadar in cursa catre primul pas, catre primul cuvant, catre prima zi de scoala, catre prima dragoste si asa mai departe. Alergam continuu catre... ceva.... si nu stim niciodata cand si daca ne vom opri.
Am spus-o si o mai spun. Consider ca toate se intampla cu un rost. Consider ca fiecare alegere facuta, fiecare drum pe care-l alegi, este drumul pe care TREBUIE sa-l alegi, este drumul care te va face omul care trebuie sa devi. Este cursa ta, la care trebuie sa participi si pe care o vei castiga... sau nu.
Cum stim ca am ajuns la destinatie, dar mai ales... exista o destinatie? Sau alergam toata viata?
Life's a journey, not a destination spunea un cantec. Oare ar trebui sa ma opresc odata din atatea intrebari pe care mi le pun si doar sa ma bucur de "calatorie"?
Citeam undeva, ca orice om ajunge la un anumit moment cand, reflectand asupra vietii sale, ii pare ca aceea nu e viata lui.  Ca parca a trait viata altei persoane. Nu concepe ca si-ar fi putut trai viata in felul acesta. Nu are job-ul pe care-l visa de mic, nu are familia pe care o visa de mic, nu a ajuns unde vroia sa ajunga. Ce inseamna acest moment? Ca s-a retras din cursa? Ca a renuntat la vise? Ca a renuntat la... viata lui? Ca poate cineva, undeva, ii traieste viata lui? Sau poate doar a considerat ca nu are nicio destinatie...

Si daca totusi exista o destinatie? Exista acel moment in care cunosti persoana pe care ai asteptat-o/cautat-o toata viata, iar in acel moment ai sentimentul de implinire, ai sentimentul ca ai castigat cursa, ai sentimentul ca ai ajuns la destinatie? Oare exista acest moment?! Cand stii ca totul va fi bine, cand stii ca nu mai trebuie sa alergi, cand stii ca ai reusit, cand stii ca ai ajuns...
Am alergat 24 de ani... si inca alerg.

Friday, April 20, 2012

hipsters gonna hate!

In ultima vreme ma lovesc tot mai des (poate nu ma "invart" eu in cercurile care trebuie) de notiunea de Hipster. 
Ce e asta si cum se manifesta, v-ati putea intreba. Pentru varianta oficiala si nedigerata, puteti gasi pe wikipedia toate detaliile.
Pentru varianta neoficiala si usor de inteles, aruncati o privire si deschideti urechile in jurul vostru. Sigur aveti un prieten "hipster", iar daca nu, inseamna ca voi sunteti acela.
Si totusi, a fi sau a nu fi hipster ?
Conceptul de hipster descrie o persoana, care pur si simplu se simte ca fiind "prea cool pentru lumea din jur". Hipsterii au activitati mai mult sau mai putin sociale, hobby-uri si placeri (pe principiul, tu ce "Like-uri" ai?) de care mai nimeni nu a auzit si AU GRIJA sa ti le prezinte cu un aer de superioritate. Ceva de genul: ma, eu ascult formatia X, dar de unde sa stii tu de-astea!
De asemenea, au grija sa se fereasca de TOT ce e la moda (chiar daca sunt lucruri interesante/bune), sau ma rog, au grija sa nu se afiseze cu lucruri la moda (ex. iPhone-uri, iPad-uri) sau sa fie prinsi vizionand un videoclip Adele. Ei poarta tricouri cu mesaje deep and meaningless pt "muritorii de rand", nu se folosesc de tehnologia si serviciile disponibile la capacitati maxime, evidentiind in mod constant ca "pe vremea mea, era mai bine".
Este o delimitare fina intre hipster si nostalgic avand in vedere, sa zicem, internet-ul, telefonul mobil, muzica. Daca un nostalgic isi aduce aminte cu placere de o discheta, de o caseta, de un Nokia 3310 sau de mIRC, un hipster refuza smartphone-ul si facebook-ul (sau le foloseste in scopuri "hipsteresti") , el refuzand sa faca parte din "turma", considerandu-se mult superior.

Daca ar fi sa dau o definitie, aceasta ar fi: hipsterii sunt umbrele retardate ale persoanelor cool de acum cativa ani si a caror grija principala e sa arate ca nu au nicio grija.


Pentru exemplificare, modern hipster:

Thursday, April 5, 2012

Campania „Un zâmbet pentru fiecare”


UPDATE
Misiune indeplinita. In data de 8 aprilie 2012, ora 14:00 am fost in centrul Timisoarei cu 240 "zambete". In mai putin de O ORA am "impartit" 240 zambete in dreapta si-n stanga. Lumea mi-a zambit, mi-a multumit, m-a felicitat pentru idee.
Intrucat era FOARTE FRIG, nu am stat intr-un loc... asa ca am dat ture prin centru, oferind mesajul la cei cu care ma intersectam. Am dat la oameni in varsta, am dat la tineri, am dat la familii, am dat la doi politisti comunitari, am dat la domnul care da de mancare porumbeilor in fata catedralei, am dat si la toti vanzatorii prezenti la targul de Pasti din centru. Vestea a circulat repede, pe multi ii vedeam cum aratau mesajul si la altii spunand : uite ce am primit... ce tare! Unii mi-au cerut chiar ei. O persoana mi-a zis: mie mi-ai dat deja, iti multumesc mult!
Unii m-au intrebat daca pot sa dea si ei mai departe, unii m-au intrebat de unde stiu eu ca ei sunt minunati, le-am raspuns: pentru ca imi zambiti acum!
Mi-am atras si priviri ciudate, reactii de genul: dar de ce faci asta? Dar care-i scopul?!
Scopul e sa zambiti.
A fost o operatiune de o ora (!)... mesajele la xerox m-au costat 3.2 lei.
Cele 240 zambete ale celor 240 persoane au insemnat pentru mine mult mai mult decat unii isi pot imagina. M-am simtit minunat!
Data viitoare voi face 1000 mesaje.

________________________________



Vreau să dăruiesc zâmbete!
Poate nu le voi face ziua mai bună tuturor celor care-mi vor primi mesajul... dar chiar de-ar fi o singură persoană... eu tot m-aş simţi minunat!
Care este planul? Pai, am luat imaginea de mai jos 



 am deschis un Word, am pus de 6 ori poza pe pagina... am listat... şi voi face 50 copii xerox. Le voi tăia individual... Apoi mă voi duce în centrul Timişoarei şi voi „împărţi zâmbete”.
Ar fi minunat dacă mi s-ar alătura cineva, dacă nu... mă voi duce singură. De data asta sunt decisă! :)
Am prieteni care vor face aceeaşi acţiune, în alte oraşe din România. E stabilit deja!
Aş vrea astfel, dacă nu vreţi să luaţi parte în mod direct, să „daţi mai departe” acţiunea. Poate aveţi prieteni doritori...
Măcar pentru o zi, vreau ca românii să zâmbeasca... pur şi simplu pentru că sunt OAMENI MINUNAŢI!
Pentru mine una, faptul că îi voi aduce cuiva un zâmbet, aşa „din senin”, valorează mai mult decât cele 2-3 ore „pierdute” sau costul copiilor xerox.

Campania va avea loc DUMINICA, 8 APRILIE, ora 14:00. Dacă vremea nu va fi de partea mea (va ploua în Timişoara), voi lăsa pe ziua următoare.

Haideţi să zâmbim!


Friday, March 30, 2012

facebook timeline

Da! Sunt adepta principiului "if it's not broken, don't fix it"!
Urasc interfata timeline, am refuzat-o si am urat-o din prima secunda, si nu i-am dat sanse sa ma "impresioneze". Nu am trecut inca la timeline, sper ca ultimul user de pe facebook caruia sa i se bage pe gat sa fiu eu! :)
Repet, o fi mai bun, o fi mai practic, o fi mai cool, o fi mai nou, dar mie nu-mi place!
Insa lucrurile trebuie sa evolueze, facebook-ul ocupa deja prea mult loc in viata multor oameni si chiar daca multi viteji isi anunta stergerea contului, ma indoiesc ca vor face asta. Pan' la urma, vrem nu vrem, ne adaptam.
Tot mai multa lume insa cauta disperata o modalitate de a scapa de timeline.
Asadar, cum dezactivezi timeline ? Cum scapi de timeline ?
Nu scapi.
Singura posibilitate e sa instalezi o extensie in browser-ul tau, numita timelineremove (e posibil sa fie si alte extensii asemanatoare, eu numai de asta stiu). Un lucru este foarte important, aceasta extensie e valabila DOAR pentru tine! TU nu o sa-ti mai vezi profilul (si nici profilele timeline ale prietenilor) in format timeline! Insa toti vizitatorii tai, il vor vedea timeline (evident, daca nu au instalata extensia).
Asadar, aveti trei variante:
1. inchideti contul de facebook :)
2. puneti pe toata lumea sa instaleze extensia (desi sunt aproape sigura ca nu o sa tina mult "smecheria")
3. inghititi in sec si incercati sa va adaptati noului trend.

Eu nu o sa instalez extensia. Azi am suferit maxim cand pagina preferata a trecut pe timeline; mi-e greu pana ma orientez, dar pan' la urma ma voi adapta. Din pacate Mark Zuckerberg nu asculta strigatele disperate ale user-ilor asa ca... timeline vrea el, timeline va fi! :)

"Sometimes the things we can't change, end up changing us."




Friday, March 9, 2012

The KONY video

Daca traiti pe aceasta planeta si petreceti mai mult de 10-15 minute pe internet, greu de crezut sa nu fi auzit de "KONY video". Daca, printr-un miracol, niciunul din prietenii virtuali nu a dat share la acest videoclip, mai asteptati 1-2 zile. Are peste 50 milioane vizualizari pe youtube in 4 zile, deci este inevitabil.
Orice descriere facuta de mine acestui documentar poate fi prost interpretata, asa ca, cel mai bine, vizionati voi videoclipul.

Ce cred eu.
Pai, dupa cum tocmai mi-a spus si un prieten: "OMG OMG! Se-ntampla asa ceva??? N-as fi crezut! "...
What the fuck! Acum am aterizat pe lume?! Tre' sa se faca un video pe youtube ca sa ne sensibilizam si noi un pic referitor la Africa? Chestii de astea s-au intamplat tot timpul acolo. Si nu numai acolo, sunt tot felul de lucruri ORIBILE care se-ntampla prin lumea asta, si nici acolo nu sunt "drepturile omului" respectate. Asadar, DE CE ACUM?! Si , DE CE ACOLO?
O sa-mi spuneti poate ca nu am suflet, ca vorbesc prostii, ca sunt insensibila.
Sunt chiar foarte sensibila, dar sunt sensibila si cand imi "miroase" ceva suspect. De cand am auzit de videoclipul asta "socant" si l-am vizionat, mi-am spus: mda, sa vina iar americanii cu democratia! Spre deosebire de toti cei care au dat share acestui video, am dat o scurta cautare pe google referitoare la acest video. Irelevant sa spun ca e FOARTE contestat! Iar daca intrati mai in amanunt, veti afla ca in 2009 s-au descoperit importante resurse de PETROL. Si stiti cum e aia: any person between USA and OIL is a terrorist :)
Asadar, hai cu "democratia" americanilor
Numai ca, vedeti voi, americanii nu au "invadat" Africa pana acum pentru ca... nu le-au dat motiv! Oricat de mic! Nu aveau nevoie de foarte mult, dovada toate razboaiele de prin Orientul Mijlociu. Iar cu miscarea anti-razboi ce se duce prin SUA e mai greu sa apara: mergem sa invadam Africa, e acolo un nenorocit care rapeste copii si trebuie oprit! Si daca tot ne ducem, tre' sa construim si niste baze militare... si sa aducem si niste tancuri... si sa facem scoli, spitale... si sa "spreading democracy".
Eh, nu mai spune! Chiar?!
Deci, cum sa o luam pe ocolite, dar sa ajungem totusi in Africa cu ceva soldati?
Pai, hai sa facem un videoclip lacrimogen, cu muzica "de taiat vene", mai bagam si un copil inofensiv pe acolo,  punem videoclipul pe youtube si-apoi asteptam ca poporul american (si nu numai) sa ne IMPLORE sa invadam Africa! Daaaa... perfect plan!

Si chiar a fost planul perfect. Urmariti videoclipul!
"Noi nuuu vreeeem, nuuu se poaate... Africa nu este o amenintaaaaree pentru SUA... dar biiiiiiiine, daca voi vreeeeti!"

Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu americanii ca popor, sau cu conducerea lor. Asta au facut de-a lungul istoriei, asta vor face: hai sa dam cu democratia in ei.
Problema am cu oamenii (de pe tot globul) care acum au devenit tare sensibili la subiectul Africa. Nu stiu cati din ei si STIU unde se afla Uganda (de acolo e marele raufacator Kony ) pe harta. Dar lasa, hai sa stam cu curu' pe scaun in fata facebook-ului si sa dam share la videoclip. Eventual sa mai si comentam ca noi suntem sufletisti si NE PASA de copiii din Uganda si toti cei care nu dau share sunt niste insensibili ordinari.
Hai, sa mori tu ca-ti pasa? Dar acum o saptamana de ce nu iti pasa? Nu stiai?! Dar pe ce lume traiai....?????

And for my international readers, this video sums up everything I think really happened! :)
Oh, and, read this too: http://thedailywh.at/2012/03/07/on-kony-2012-2/


                                                                                          


Waiting for all of you to tell me I have no soul!


Wednesday, March 7, 2012

Cum sa vezi cine iti viziteaza profilul pe facebook



Pe principiul "oamenii este TARE curiosi", tot mai multi vor sa vada de cine sunt urmariti pe facebook
Exista zeci de aplicatii, de genul "profile visitors", dar imi pare rau sa va dau vestea proasta, NICIUNA nu e reala. Asa ca, va rog, nu mai instalati toate tampeniile... pt ca apoi va mirati de ce aveti virusi.
Nu exista, asadar, nicio aplicatie 100% concludenta si nici nu cred ca va fi prea curand.
Exista totusi doua modalitati prin care ne putem da seama cam cine a "socializat" cu noi. Fara ca noi sa stim uneori :)
Facebook-ul este o retea, iar ca orice retea se bazeaza pe... legaturi! Legaturile se bazeaza pe... istorie! Dupa cum ati observat cand cautati o pagina/persoana cu care socializati mai des, va apare ca fiind prima (sau a doua) optiune! Asta pt ca facebook-ul a facut conexiunea intre voi si "te ajuta" sa o gasesti mai repede.
Pe acelasi principiu, puteti vedea cine v-a si "urmarit"!
Urmatoarele smecherii le-am aflat si eu acum ceva vreme, de pe net. Pana acum a fost un secret bine pastrat, insa am zis sa impartasesc aceste lucruri cu voi. Chiar daca asta inseamna ca cei care ma "urmaresc" vor afla ca stiu, dar si cei pe care ii "urmaresc" vor afla. Eh, trebuie si sacrificii! :)

Dar, mai putine vorbe, mai multe... poze.

1. Ca sa vedeti ce PRIETENI (din lista) au socializat cu voi (cu sau fara sa stiti voi) nu trebuie decat sa aruncati un ochi pe... profilul vostru. :) Acolo in stanga aveti "top 10" friends. Dupa cum ati observat ei se tot schimba, insa ei sunt cei care v-au dat in ultimul timp un like/un comment/un share sau pur si simplu s-au pus la punct cu ultimele postari ale tale :)

2. Ca sa vedeti cine va urmareste, chiar FARA sa-l aveti in lista, nu trebuie decat sa... fiti pe facebook, sus pe bara de search si sa va interesati de respectiva persoana.
Exemplu: Ma gandesc ca o persoana, sa zicem "Oana" se tot uita la mine pe profil, fara ca eu sa o am in lista. Ma duc in bara de Search, scriu "O" si ma minunez! E chiar prima optiune! Daca nu am urmarit-o eu (si astfel facebook-ul a retinut ca ma cam intereseaza aceasta persoana), inseamna ca ea m-a urmarit pe mine :)

Atentie asadar! Daca voi ati "urmarit" o persoana si ea apare prima optiune, nu este neaparat ca si ea v-a urmarit pe voi... Insa daca voi nu ati stalk-uit si apare totusi printre primele optiuni, atunci e clar :)


Nici aceste modalitati nu sunt 100% concludente, insa, de cand am aflat de aceste lucruri, s-a cam potrivit. In sensul ca in stanga imi apareau persoane care-mi dadeau like-uri, commenturi, iar sus in bara daca scriu prima litera, prima optiune este pagina/persoana pe care o caut (daca socializez mai mult pe acea pagina sau cu acea persoana). Mai mult, din cand in cand in primele optiuni mai apare si cate un "ex" pe care nu-l am in lista. :)

Sper ca v-a placut postarea! Imi pare rau sa-i dezamagesc pe "stalkers" :)
So, in concluzie, nu mai instalati toate prostiile ca sa vedeti cine v-a vizitat profilul... aceasta informatie e chiar sub nasu' vostru :)
_______________________________

Si acum, ceva mai oficial. Click pe link pt a merge la articol. Platforma Facebook nu permite niciunei aplicaţii legitime să colecteze date legate de traficul pe pagina unui anumit utilizator. Toate mecanismele asemănătoare cu cel descris in acest articol sunt menite să atragă un public cât mai numeros pe pagini care pot fi, ulterior, folosite pentru răspândirea de linkuri periculoase.

Tuesday, February 21, 2012

Smartphone-urile: fiţă sau necesitate?


Mi-am luat şi eu smartphone acum câteva luni. Am dat 550 ron pe el (plus prelungire de abonament). Am avut bani deoparte special pt investiţia asta. Pot spune că a fost un moft, întrucât telefonul pe care îl aveam înainte funcţiona perfect. În fine.
Telefonul nu îl folosesc la capacitate maximă. Mă chinui uneori să scriu sms-uri (fiind touchscreen) sau să caut pe cineva prin agendă. Cu telefonul vechi puteam să fac asta chiar în timp ce conduceam, acum nici vorbă! Am multe aplicaţii instalate, dar nu prea mă joc pe telefon. Deşi internet-ul a fost principalul motiv pentru care mi-am luat smartphone, nu prea folosesc acest beneficiu... Maxim 50mb trafic/lună. Prefer laptop-ul, fără de care aş înnebuni! Telefonul îl mai folosesc pentru poze şi pentru muzică... dacă nu îmi uit căştile, lucru ce se întâmplă cam tot timpul. :)
Concluzia? Smartphone-ul = fiţă. (în cazul meu)

Vorbind însă strict de telefon mobil, recunosc că este imposibil să trăieşti în lumea asta fără telefon mobil.
Mă întreb, cum oare ne întâlneam acum 10-15 ani?! Pare că vorbesc de altă lume, nu? Când ne stabileam o oră şi un loc şi... reuşeam să ne întâlnim la locul stabilit, la ora stabilită! Fără telefon mobil! Acum ne stabilim ora şi locul şi... tot ne dăm zeci de telefoane sau mesaje: hai, mă, pe unde eşti? Hai mai repede că am ajuns deja! Stai că sunt în trafic! etc.
Iar dacă pleci de acasă fără telefon –> tragedie. Dacă îmi dau întâlnire cu cineva (chiar pe perioade scurte, de genul: în 5 minute) într-un loc, şi plec fără telefon, este CLAR că eu aştept într-o parte a clădirii, iar persoana cu care trebuie să mă întâlnesc în cealaltă parte a clădirii.
Cum oare nu se întâmpla asta acum 10 ani?
Sau se întâmpla şi nu ne păsa? Acum „timpul înseamnă mai mulţi bani” decât însemna atunci?
Generaţia tânără nu are nicio şansă să traiască fără telefoane mobile, având în vedere că la 7-8 ani au deja telefoane mobile. Iar unii au chiar smartphone-uri.
Sunt părinţii de vină? Au şi ei partea lor de vină: nu îşi învaţă copiii să aprecieze lucrurile, devin materialişti de mici. Dar... DAR, din alt punct de vedere, e o modalitate mai rapidă de a afla ce-ţi face copilul... pe unde umblă, ce a pătit... etc. Nu?
Eu însă mi-aduc aminte cu nostalgie când, fiind la joacă, mami mă chema la masă strigându-mă de pe balcon... nu mă suna pe mobil. Consider că generaţia mea e MULT mai frumoasă decât generaţia de azi! Noi am fost acolo la începuturile telefoanelor mobile. Înainte să fie color, înainte să fie fără antene, înainte să aibă camere foto, înainte să aibă net, înainte să fie touchscreen, înainte să fie telefonul mai „smart” decât utilizatorul... şi mai ales... noi nu aveam mii de mesaje şi minunte. Noi dădeam beep-uri: un beep însemna ceva, două beep-uri altceva. Dacă cineva „te prindea” când dădeai beep, stăteai cu mâna pe telefon să-l „prinzi” şi tu. Răzbunare, normal! :)
Parcă a trecut o viaţă şi au trecut numai... vro’ 10 ani! La fel vom simţi despre vremurile de azi şi peste 10 ani?! La fel de ciudate o să ni se pară smartphone-urile şi tabletele peste 10 ani?
Poate şi acum 10 ani dacă vedeam pe cineva cu un telefon cu cameră ziceam că „ia uite ce fiţe are aia/ala. Ce-i trebuie cameră? Telefonul e doar pentru sunat.” Sau mă rog, beep-uri. :) Eu una consideram fiţoase chiar şi persoanele care VORBEAU la telefon :))
Aşadar, de ce sunt „fiţe” dacă astea sunt vremurile? De ce să trăim în trecut, de ce să nu acceptăm tehnologia de care dispunem?
Nu putem trăi în trecut, putem privi spre viitor bucurându-ne de facilităţile prezentului!

Tehnologia e o dependenţă?
Da! O dependenţă necesară!

Monday, February 20, 2012

facebook virus!!!





De obicei nu fac astfel de postari, dar chiar ma deranjeaza postarile astea... iar daca pot sa ajut pe cineva sa scape de chinul (si rusinea) asta, cu cea mai mare placere.
Apar pe facebook diferite link-uri... de genul asta:

Esti curios si dai click... apoi, ca sa poti vedea videoclipul, iti cere sa instalezi un add on, YouTube Premium.
Urmezi niste pasi si...siii...
esti virusat si invadezi facebook-ul cu postarile astea.
Prietenii tai iti dau unfriend unul cate unul... catastrofa! :)
Ce sa faci sa scapi de el ?! Am gasit asta undeva (pe o pagina pe facebook parca, nu mai stiu sincer!) si pana acum a mers la 2 persoane. Deci...

For Google Chrome: Wrench Icon > Tools > Extensions
Remove extension "YouTube Premium"

For Firefox: Tools > Addons > Extensions
Remove addon "YouTube Premium"

De asemenea, in my computer e posibil sa aveti niste fisiere de genul:

Feel free to delete it! :)

Good luck! Hope it works! :)

_____________________


UPDATE
mai mai.. ce-mi faceti voi mie! Dar CHIAR asa curiosi sa fiti incat sa dati click pe toate tampeniile? :))
Noul virus de pe facebook (si yahoo messenger) face furori... din nou! :))
Doamnelor si domnilor, va prezint : hehe foto virus


Ce sa faceti sa scapati de el? Pentru cei mai lenesi din voi, am cautat eu pe google.
Am gasit asta. E varianta full si sigura... Cineva mi-a spus insa ca doar a dat remove la fisier si cica a fost suficient.
Acum vedeti voi :)

okay here it is, the first thing you do is remove the Winrar program of course. download “super anti spyware” which is a free freeware.restart your computer and run it in “safe mode”
If you do not know how to run it in Safe mode this is how, once you restart your computer and it cuts of repeatedly pres the “f8 key” and you will here a beep and your computer will give you an option to operate in safe mode. You will have to use your keyboards arrow keys to navigate, if you use a wireless connection you will select”safe mode with networking” The computer will then basically ask you that you do realize you are in safe mode select yes of course.
open anti super spyware, run the quick scan function, it is totally safe and will remove unneeded cookies.
Next, once it is finished click yes and remove items.
Go to the start menu and select “run” copy and paste the following:C:\WINDOWS\SYSTEM32\DRIVERS\ETC
the first file you will see will be called “hosts” right click it and open it with “notepad”
highlight everything in the file and delete it, replace it with the following copy and paste: 127.0.0.1 localhost
after click file and click save.
Lastly, open my computer go to :c drive, then go to “windows” folder, “system32″, and search for the “explore exe.” file this is the virus! when i searched for this file the icon looked like a stack of books, when you find this file right click it and delete it! restart in normal mode and you have successfully removed this pain in the ass!

Sper  sa va descurcati!
Iar ca sfat pe viitor, incercati sa deschideti un mic google inainte sa dati click pe orice prostie si sa va informati! :)
Uitati-va mai intai cat de "normal" arata link-ul, inainte de a-l accesa!
Bye!!!





Thursday, February 2, 2012

Circ fara bani...

Am dat aseara de o poza pe facebook:


Ceream explicatii pentru faptul ca Dan Diaconescu are peste 10% in sondaje... "Pai la ce promite.... cum sa nu-l votezi" am primit, evident, un raspuns ironic.
Stiam ca exista persoane care spun "da ma, le zice bine Diaconescu... are dreptate!", dar... TOTUSI... Eu tot speram ca e o gluma proasta.
Pana acum 10 minute... Intru pe o pagina draga mie... doar ca sa citesc asta:


What DAFUQ did I just read ??????!!!!!!! Din motive clare, i-am acoperit numele si numarul de telefon, dar postarea este inca prezenta pe pagina Europa FM :))

Bun, si acum ma intreb.... NUMAI 10% ???????
Fereste-ma Doamne de prosti... ca nu ma pot tine la toti!



Tuesday, January 17, 2012

Haos in Romania. Oare?

Raed Arafat s-a intors la Ministerul Sanatatii, in aceeasi functie de la care a plecat acum cateva zile. Asa, si? Omu' asta n-are nicio legatura cu protestele din tara, scandalul cu SMURD a fost doar picatura care a umplut paharu. Doar scanteia de care aveau nevoie romanii ca sa iasa in strada! Nu mi se pare un gest penibil din partea lui Arafat, e chiar un lucru intelept, intrucat SINGURUL LUCRU pe care acesta l-a vrut a fost implicare in Legea Sanatatii! Si asta si va face!
Aceasta reintalnire emotionanta este doar un gest disperat al PDL-ului de a calma spiritele in strada. Lucru care nu se va realiza. Oamenii vor continua sa-si strige libertatea. Fie ca sunt 2000, fie ca este doar unul. Cu totii au respectul meu!

Intreba un prieten pe blog-ul personal, Bun... si dupa aia ce facem?
Pai mai mult ca sigur Romania nu se va transforma intr-un stat de elita peste noapte, poate nici macar intr-un stat civilizat. Probabil singurul lucru pe care il vom schimba este sa schimbam niste hotzi, cu alti hotzi.
Dar pentru mine cel mai important lucru pe care Romania il arata prin proteste este ca romanii s-au saturat! Romanii vor sa fie bagati in seama, romanii tipa, romanii protesteaza!
Nu suntem boi, viermi, maimutze asa cum ne numeste propaganda basista.
Suntem oameni si protestam! Este dreptul nostru!
Ramane de vazut ce "vom face dupa aia", important e ca avem un plan pe termen scurt, iar acela este
JOS BASESCU!

Sunday, January 15, 2012

Respect!

In Romania au loc proteste. In Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, Bacau, Ploiesti, Dr. Tr. Severin si in alte orase, au loc proteste!
Din pacate si violente.
Totul a pornit cu Legea Sanatatii. Miting-ul a pornit ca sustinere a lui Raed Arafat, dar nu mai e de mult un miting pentru Arafat si pentru SMURD. Acest lucru a fost doar picatura care a umplut paharul. A fost cutitul care a trecut de os!
Este un protest impotriva lui Basescu. Este un protest impotriva PDL-ului.
Este un protest prin care romanii isi cer tara inapoi.
Este regretabil insa ca s-a ajuns la violente, in special in Bucuresti. Putem aduce argumente pro si contra interventiei jandarmeriei in forta, acest lucru nu este foarte relevant. Desi, La mitingul din 2007 al lui Băsescu a fost amendat cineva de Jandarmerie?
Relevant este ca romanii S-AU SATURAT. Ne-am saturat!
Cerem DEMISIA d-lui Basescu.

Ne vrem Romania inapoi!
Trebuie oare sa vina o nenorocire
ca sa ne simtim atît de apropiati
si sa avem vie în minte ideea ca,
înainte de a fi orice-am fi, sîntem oameni? -- Marin Preda
Vineri, 13 ianuarie 2012
 


Sambata, 14 ianuarie 2012



Respect pentru toti manifestantii!

Thursday, January 12, 2012

Salvare pentru SMURD

UPDATE: Speriat de posibile proteste (de care nu a scapat) Basescu a cerut Guvernului retragerea Legii Sanatatii. Evident ca el in mod normal n-ar trebui sa se bage in chestii de genul (atributiile sale fiind cu totul altele), dar trecem peste, pentru ca ne-am obisnuit. Astfel, 45 minute mai tarziu dupa conferinta de presa prin care Basescu "a inteles ce vor oamenii" (?!) si a cerut in mod public lu' Boc sa scoata legea, acesta s-a conformat (normal) si legea a disparut de pe site.
In acest moment sunt aproximativ 1000 persoane la Cotroceni care striga "Demisia!" si evident, arhi-cunoscutul "Iesi afara, javra ordinara!".
Imi place maxim! :)
Asadar, romanii au aratat ca n-au murit, ci au fost salvarea SMURD-ului.
Bravo!

Mai-marii Romaniei fac ce stiu mai bine. Sa distruga si acel putin care mai functioneaza bine in tara asta. Sunt convinsa ca ati vazut campania ce se duce pentru Salvarea SMURD si in principal, campania de sustinere pentru Raed Arafat. Nu stiu insa cati din voi si stiti ce anume sustineti.
Pai pe scurt, ar fi asa: Basescu vrea sa privatizeze sistemul de urgenta.  Zice el, daca apare concurenta, apar si investitiile (mai multe elicoptere, mai multe echipaje disponibile etc). Ar fi chiar bine, daca ar veni din gura oricarei alte persoane. De fapt nu e chiar asa frumos pe cum pare.
Practic, ce vrea el? Banii de la contribuabili (procentul pt sanatate din salarii) sa ajunga la Fisc si de aici sa ajunga la societati private de asigurare. Deci, cum ar veni, ele sunt societati private, dar NOI le dam bani sa-si cumpere ambulante, elicoptere etc.
Cu aceasta "tehnica" s-ar opri finantarea SMURD-ului. Vedeti legatura?
Si un exemplu practic, eu cad pe strada, cineva suna la 112... Cine vine? Ambulanta privata sau ambulanta publica? Daca vin cei privati, o sa ma trateze inainte sa le dau bani?
Asadar, cu aceasta privatizare nu este Raed Arafat de acord... astfel incepand rafuiala dintre el si Basescu la care am fost martori zilele astea, rafuiala care s-a concretizat cu demisia d-lui Doctor.
Arafat insa se bucura de sustinerea noastra, pentru ca el a pus pe picioare acest sistem SMURD si noi stim asta. Pentru ca SMURD-ul a avut mii de interventii si mai tot timpul sunt primii la locul unui accident.
Pentru ca SMURD-ul este unul din putinele lucruri care FUNCTIONEAZA bine in Romania.
Suntem cu totii constienti ca la noi se poarta principiul "Daca e stricat, nu-l reparam", dar oare cand vor adopta romanii principiul:
If it's not broken, don't fix it!

In mai putin de o zi, pagina Salvare pentru SMURD are peste 100.000 sustinatori.
Dati si voi un "Like":  http://www.facebook.com/SalvarepentruSMURD